Potrivit presei ruse, inundaţiilor provocate de ploi torenţiale în sud-vestul Rusiei au distrus mii de case, iar numărul victimelor a ajuns la 150 de morţi.
Direcţia de poliţie a regiunii Krasnodar anunţă că inundaţiile din Rusia au luat 150 de vieţi. „Potrivit informaţiilor anunţate la ora 11.30, au fost găsite 150 de persoane, dintre care 139 în Krîmsk, nouă în Ghelendjik şi două Novorosiisk", anunţă Ria Novosti.
Acelaşi bilanţ arată că puhoaiele au distrus peste cinci mii de case din Ghelendjik, Krîmsk şi Novorosiisk. 320 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, iar 48 dintre aceştia sunt copii. 104 persoane au fost spitalizate. Potrivit presei ruse, în regiunile afectate de inundaţii a fost şi Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse.
CLICK PENTRU GALERIE FOTO
„Nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva de 70 de ani“
Citând forţele de ordine, Itar-Tass anunţa că în Krîmsk nivelul apei a atins şi şapte metri. „Nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva de 70 de ani", a declarat Aleksandr Tkatşev, guvernatorul regiunii Krasnodar. Ploile torentiale si viiturile violente au facut un lăsat în urmă doar sinistraţi, case ruinate, maşini stricate şi străzi blocate.