Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român a fost înjunghiat mortal în Cipru

Publicat in Gandul, duminică 8 iulie 2012 ·

Un bărbat de origine română a murit după ce a fost înjunghiat sâmbătă, în oraşul Paphos, o a doua crimă comisă în decurs de două zile în Cipru, relatează Ciprus Mail în ediţia electronică de duminică.

Konastantin Daniel, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit în stare gravă la ora locală 5.00 (5.00, ora României) în faţa blocului în care locuia, pe bulevardul Evagoras Pallikarides.

El a fost transportat de urgenţă la spital, dar a murit ulterior, potrivit poliţiei.

Bărbatul "prezenta răni la nivelul capului şi pe corp şi se crede că au fost produse cu un obiect ascuţit, posibil un cuţit", a declarat Nicos Tsiappis, un purtător de cuvânt al poliţiei din Paphos.

Potrivit unor surse, poliţia ar ancheta o pistă conform căreia bărbatul ar fi avut dispute financiare cu un compatriot.

Aceasta a fost cea de a doua crimă comisă pe insulă în ultimele două zile, un bărbat de 74 de ani fiind arestat pentru uciderea unui iranian, în urma unui conflict cu privire la fiul în vârstă de zece ani al victimei.

Un bărbat de origine română a murit după ce a fost înjunghiat sâmbătă, în oraşul Paphos, o a doua crimă comisă în decurs de două zile în Cipru, relatează Ciprus Mail în ediţia electronică de duminică.

Konastantin Daniel, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit în stare gravă la ora locală 5.00 (5.00, ora României) în faţa blocului în care locuia, pe bulevardul Evagoras Pallikarides.

El a fost transportat de urgenţă la spital, dar a murit ulterior, potrivit poliţiei.

Bărbatul "prezenta răni la nivelul capului şi pe corp şi se crede că au fost produse cu un obiect ascuţit, posibil un cuţit", a declarat Nicos Tsiappis, un purtător de cuvânt al poliţiei din Paphos.

Potrivit unor surse, poliţia ar ancheta o pistă conform căreia bărbatul ar fi avut dispute financiare cu un compatriot.

Aceasta a fost cea de a doua crimă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Prefectura Constanța! Cum se desfășoară procesul de renumărare/verificare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Instituția Prefectului – Județul Constanța a dispus, în baza hotărârii Curții Constituționale a României și a deciziei Biroului Electoral Central din data de 28 noiembrie 2024, măsurile necesare în vederea pregătirii procesului de reverificare și re

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum o ora
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

USR contestă decizia BEC de a le interzice reprezentanților din birourile electorale să dea informații despre renumărare

HotNews acum 12 minute
Partidul condus de Elena Lasconi acuză „un nou abuz al sistemului controlat de Marcel Ciolacu și PSD”, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a decis să le interzică reprezentanților partidelor în birourile electorale să ofere informații despre renu

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

CNA - „Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe azi, vineri, 29 noiembrie 2024”

Ziua Constanta acum 16 minute
Consiliul Naţional al Audiovizualului anunță că, campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe vineri, 29 noiembrie. De asemenea, acesta solicită radiodifuzorilor să respecte prevederile legislaţiei audiovizuale „C

Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!

Adevarul acum o ora
România are nevoie de un restart. În fața provocărilor economice, sociale și administrative, țara noastră are o șansă unică: reformele propuse de Ilie Bolojan și adoptate de PNL. Acestea nu sunt doar promisiuni, ci măsuri concrete, inspirate din suc

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea, cu prilejul Zilei Naționale a României (FOTO)

Ziua Constanta acum 53 minute
Astăzi, 29 noiembrie 2024, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, a avut loc ceremonialul de avansare în grad și acordarea de recompense morale pentru cadrele militare, cu ocazia Zilei Naționale a României. În acest context, au fost

Alegeri parlamentare 2024. Care este programul secțiilor de votare în țară

HotNews acum 15 minute
Românii sunt așteptați la vot, în 1 decembrie, pentru a stabili componența viitorului Parlament. Pentru alegerile parlamentare 2024, alegătorii din țară trebuie să se afle în localitatea de domiciliu pentru a putea vota. La alegerile parlamentare 2

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 2 ore
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Șofer prins în flagrant în timp ce mituia un polițist cu 3000 de lei

Ziua Constanta acum o ora
Joi, 28 noiembrie 2024, un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș - Poliția Stațiunii Sovata a formulat denunț la Direcția Generală Anticorupție - Call-center anticorupție 0800.806.806 referitor la fapta unui condu

Vremea

București
acum

vin.

6°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/8°