Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kofi Annan admite eşecul misiunii sale în Siria

Publicat in Ziua Veche, duminică 8 iulie 2012 ·

Kofi Annan, emisarul comun al Naţiunilor Unite şi Ligii Arabe, a recunoscut într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, că “nu a reuşit” în misiunea sa, deoarece planul său a rămas literă moartă în Siria, şi a pledat pentru acordarea unui rol Iranului în rezolvarea crizei.

“Am studiat, însă, soluţii alternative? Am pus celelalte opţiuni pe masă? Am afirmat asta şi în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, adăugând că misiunea nu era nedeterminată în timp, după cum nici rolul meu”, a adăugat el.

Annan s-a referit, de asemenea, la influenţa Rusiei, aliată a regimului de la Damasc şi care a blocat până în prezent orice acţiune internaţională fermă împotriva regimului lui Bashar al-Assad, subliniind totodată importanţa asocierii la negocieri a Iranului, care sprijină şi el conducerea siriană.

“Rusia are influenţă, dar nu sunt convins că evenimentele vor fi determinate de Rusia singură (…). Iranul este un actor. El ar trebui să facă parte din soluţie. Are influenţă, iar noi nu-l putem ignora”, a ţinut să precizeze fostul secretar general al ONU.

Americanii şi aliaţii lor europeni s-au opus ca Iranul să fie invitat la recenta conferinţă de la Geneva privind situaţia din Siria, în special din cauza conflictului care opune Teheranul occidentalilor în privinţa controversatului său program nuclear.

Declaraţiile lui Annan intervin la o zi după reuniunea de la Paris a Prietenilor Poporului Sirian, în cadrul căreia peste 100 de ţări arabe şi occidentale au cerut Consiliului de Securitate al ONU să adopte o rezoluţie cu caracter constrângător care să conţină o ameninţare cu sancţiuni împotriva Damascului.

Participanţii au subliniat că “Bashar al-Assad trebuie să abandoneze puterea”.

Kofi Annan, emisarul comun al Naţiunilor Unite şi Ligii Arabe, a recunoscut într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, că “nu

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 43 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 50 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 14 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 56 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 53 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°