Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt judecătorii ce vor compune BEC pentru Referendumul din 29 iulie

Publicat in Antena 3, duminică 8 iulie 2012 ·

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Livia Doinea Stanciu, a tras la sorţi, duminică, pe cei şapte judecători ce vor compune Biroul Electoral Central (BEC) pentru Referendumul din 29 iulie, cei şapte magistraţi fiind de la secţiile civile şi de contencios ale ICCJ, scrie Mediafax.

Au fost aleşi judecătorii Dănuţ Cornoiu şi Alina Sorinela Macavei - de la Secţia I civilă, Gabriel Bogasiu şi Luiza Maria Păun - de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi Elena Cârcei, Aurelia Motea şi Tatiana Năstase - de la Secţia a II-a civilă.

Preşedintele instanţei supreme a anunţat că, în urma unei decizii a Colegiului de conducere al ICCJ, întrunit duminică dimineaţă, Secţia penală a instanţei supreme nu va avea reprezentanţi pentru tragere la sorţi în vederea compunerii BEC din cauza faptului că această secţie are planificată şedinţe de judecată pe perioada verii.

Astfel, a arătat judecătoarea Livia Doina Stanciu, Colegiul de conducere al ICCJ a hotărât ca la tragerea la sorţi să participe judecătorii Secţiilor a I-a şi a II-a civilă şi ai Secţiei de contencţios administrativ şi fiscal.

Din trei boluri de sticlă - pentru fiecare secţie în parte - s-au extras iniţial câte doi judecători din fiecare urnă. Cel de-al şaptelea judecător a fost tras la sorţi după ce restul de bileţele cu numele magistraţilor au fost adunate într-o singură urnă. Cel de-al şaptelea judecător desemnat astfel a fost Tatiana Năstase, de la secţia a II-a civilă.

Cei şapte judecători ce vor compune Biroul Electoral Central pentru referendumul din 29 iulie au obligaţia legală ca până luni să îşi aleagă prin vot secret preşedintele BEC.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Livia Doinea Stanciu, a tras la sorţi, duminică, pe cei şapte judecători ce vor compune Biroul Electoral

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 7 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 12 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 11 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°