Ucraineanul Vladimir Kliciko şi-a apărat cu brio centurile de campion mondial la categoria grea în versiunile IBF, WBA şi WBO, învingându-l la Berna pe americanul Tony Thompson, prin KO tehnic în repriza a 6-a. În vârstă de 36 de ani, Vladimir Kliciko câştigă, astfel, a 58-a victorie din cariera sa (51 prin KO), faţă de doar 3 înfrângeri.
Lupta din oraşul elveţian a avut un sens unic, Thompson, 40 de ani, fiind trimis la podea pentru prima oară în repriza a 5-a, când a fost salvat de gong. La reluare, în rundul 6, ucraineanul l-a fixat în corzi, declanşând o ploaie de lovituri, cu care l-a trimis din nou la podea, moment în care arbitrul de ring a decis să pună capăt meciului.