Mii de oameni trăiesc trei zile în pustietate. Internetul îşi face slab apariţia, televizorul, ia-l de unde nu-i. Doar reporteriţele care se plimbă de la un concert la altul sperând să prindă ceva din agitaţia festivalului, de multe ori exacerbată în căutare de senzaţional, îmi amintesc de micul ecran.

Nu am reuşit să văd un reportaj de la B’ESTEFST care să surprindă relaxarea omului care nu deschide televizorul nici măcar să vadă dacă a apărut în vreo imagine de la eveniment, ci preferă să îl chiar trăiască.

Este B’ESTFEST un eveniment ce merită atenţia televiziunii? Cu siguranţă, din moment ce 20.000 de "nebuni" se duc în fiecare zi până în Tunari să participe la el. Poate televizorul să spună ceva relevant despre B’ESTFEST? Cu siguranţă nu. Festivalul seamănă cu o vacanţă la mare. Şi aici nu trebuie să fabrici o furtună de nisip pentru a părea mai impresionant. Este cu fiecare an mai bine organizat şi se apropie cu paşi repezi de cele mai bune evenimente de acest gen. Zeci de părinţii îşi aduc copiii de patru – cinci ani în Tunari, cu căşti mari pe urechi, dar cu încrederea că nimic rău nu li se poate întâmpla. Asta pentru că cei de la B’ESTFEST şi-au dat seama cum să acomodeze toate vârstele.

Rockerii, iubitorii de house sau electro, convieţuiesc fără certuri şi nici măcar nu se plâng prea mult de lipsa apei sau cozile de la autobuze. De ce să te mai plângi când muzica îţi dă senzaţia că un trai mai bun decât ăsta nu ai unde să găseşti.