Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursanţi de la Centrul de cultură „Augustin Bena” din Alba, premiaţi la Festivalul-concurs „Bobocel de la Bacău”

Publicat in Alba24, duminică 8 iulie 2012 ·

Doi elevi din Alba au fost premiaţi la a X-a ediţie a Festivalului-concurs de interpretare vocală a cântecului popular „Bobocel de la Bacău”, desfăşurat în perioada 5-6 iulie 2012.

În concurs au fost prezenţi 36 de concurenţi din judeţele Alba, Arad, Brăila, Buzau, Bihor, Bacău, Constanţa, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Maramureş, Satu Mare, Suceava, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.

Judeţul Alba a fost reprezentat prin concurenţii Ana Maria Gligor (Bistra) şi Radu Marcel Ghisoiu (Colegiul Militar din Alba Iulia). Ambii concurenţi sunt cursanţi ai clasei de canto muzică populară din cadrul Centrului de cultură „Augustin Bena” Alba. Cei doi concurenţi sunt pregătiţi de renumita interpretă Leontina Fărcaş, cea care de-a lungul anilor a pregătit numeroase voci care au reuşit performanţe deosebite în cele mai mari concursuri din ţară. Iată că şi de această dată cei doi concurenţi, alături de profesoara lor au reuşit să aducă pentru judeţul Alba trei premii: Ana Maria Gligor – premiul III, Radu Marcel Ghisoiu – Premiul I şi premiul pentru costum popular. Ambii concurenţi au fost însoţiţi la Bacău de părinţi, dar şi de directorul adjunct Daniela Floroian, care a făcut parte din juriu şi de profesoara Leontina Fărcaş, care a susţinut două recitaluri de execepţie, ridicând publicul din sala Teatrului „Radu Beligan” din Bacău in picioare.

Juriul a fost format din: Marioara Murărescu – preşedinte, realizator emisiuni de folclor la TVR1, Daniela Floroian – membru de onoare, scriitor, director adjunct al Centrului de cultură „Augustin Bena” Alba, Vasile Pohoata – membru, realizator emisiuni de folclor la TVR3 şi TVR Iaşi, Dana Barzu – membru, director al Liceului de Arte „George Apostu” din Bacău, Carmen Voisei – membru, scriitor, director al Şcolii Populare de Arte şi Meserii Bacău, Victor Coman – membru, dirijorul orchestrei Busuiocul din Bacău, Meral Sola

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cei trei noi judecători la Curtea Constituţională au depus jurământul la Palatul Cotroceni / Cum este ales preşedintele CCR

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională – Dacian Cosmin Dragoş, Csaba Asztalos şi Mihai Busuioc – au depus duminică jurământul în faţa preşedintelui Nicuşor Dan şi a preşedinţilor ce

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gaza: Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiu

News.ro acum 4 ore
Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apărării civile locale, relatează AFP. O sursă palestin

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°