Orange, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Franţa, a anunţat sâmbătă că reţeaua sa a revenit la normal în noaptea de vineri spre sâmbătă după o pană care a durat peste 10 ore.
Stéphane Richard, preşedintele director general al grupului, a precizat sâmbătă că toţi clienţii care nu au putut folosi reţeaua din cauza acestui incident vor beneficia de o zi de servicii gratuite, potrivit ziarului „Le Figaro".
„Fiecare client va fi informat direct, prin SMS, în legătură cu ziua în care va putea beneficia de servicii gratuite, în săptămâna în care vor începe şcolile", a precizat Stéphane Richard, cu ocazia unei conferinţe de presă.
De asemenea, clienţii cu prepay vor avea dreptul la o zi gratuită de SMS. Toţi clienţii vor primi un bilet gratuit la cinema, în cursul aceleiaşi săptămâni.
Clienţii francezi ai Orange au avut probleme vineri în a efectua apeluri şi a trimite SMS-uri între orele 15.00 şi 00.30, iar serviciul de internet mobil a avut probleme până la ora 03.20 din cauza unei defecţiuni la sistemul software.
Zi neagră pentru Orange
Această defecţiune i-a afectat şi pe clienţii altor operatori de servicii de telefonie mobilă de tip MVNO, operatorii care vând servicii de telefonie mobilă sub marcă proprie dar utilizează reţeaua altor operatori.
Această zi neagă pentru Orange vine după ce miercuri fostul director al companiei France Telecom, Didier Lombard, s-a prezentat în faţa judecătorilor care instrumentează dosarul sinuciderii a peste 30 dintre subalternii săi în anii 2008 şi 2009.
France Telecom este una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 217,3 de milioane de clienţi pe cinci continente. Orange este lider de piaţă în România cu 10,087 milioane de clienţi şi venituri de 220 milioane de euro, în primul trimestru al anului 2012.