Curtea Constituţională a decis, în urma şedinţei de luni, respingerea contestaţiilor lui Vasile Blaga şi a Robertei Anastase privind revocarea lor din funcţiile de preşedinte al Senatului, respectiv preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit, luni, pentru a soluţiona sesizările de neconstituţionalitate formulate de Vasile Blaga şi de 28 de senatori aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr.24 din 3 iulie 2012 privind revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului, informează Mediafax.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate. Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", informează Curtea.
De asemenea, plenul Curţii Constituţionale a soluţionat sesizările de neconstituţionalitate formulate de doamna Roberta Anastase, precum şi de 58 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.25 din 3 iulie 2012 privind revocarea Robertei Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate. Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Senatului, respectiv Camerei Deputaţilor", precizea