„Santinelele au obosit! Părăsiţi România!". Doar asta, pare, că a mai lipsit - ca matrozul Jelezneak din zorii bolşevismului rusesc să reînvie din morţi şi, aciuat în sala camerelor unite la Bucureşti, să-şi rostească proverbiala frază.

Ce altceva să-ţi treacă prin cap faţă-n faţă cu... graba bolşevică şi lipsa de inhibiţii, frivolităţile democratice ale celora care au acţionat şi par să acţioneze după principiul „după noi măcar şi potopul", doar-doar să preia, cu orice preţ şi cu o râvnă demnă de o întrebuinţare mai bună, cârmuirea?

Sigur că oricine din dreapta Prutului ar putea explica, vibrant şi convingător, nu ca cei din afară, poate, motivele pentru care celălalt matroz, dl preşedinte Băsescu, a ajuns să fie cu iubirea populară risipită sub picioarele liderilor, membrilor şi simpatizanţilor usl-işti. Şi, în consecinţă, cu imens mai puţină îndreptăţire, poate, din acest punct de vedere, să-şi continue mandatul. Dacă tot există un mecanism constituţional de a debarca un şef de stat...

Dar ce s-a văzut zilele trecute ne reaminteşte de ceea ce mulţi dintre noi, în cadrul sau în afara statului român, încercam să uităm că mai există: o altă Românie care, iată, nu poate scăpa de ea însăşi. Altă Românie care nu a mai ajuns să se dizolve în normalitate, ci a stat pitulată după prosperităţi vinovate, ca să sară, când or ieşi cărţile unor şmecheri, la beregata unui viitor ce ar fi urmat să o desfiinţeze.

Este de-a dreptul uimitor cum, având odată mai multă dexteritate şi împrejurări prielnice de a accede în UE, decât realitate potrivită, clasa politică de la Bucureşti scoate acum fără pic de scrupule şi jenă România din această comunitate... În numele cărui interes?

Trebuie să poţi să-l aduci în stare pe ministrul german de Externe, de exemplu, să pună problema adoptării unor „mecanisme noi pentru a putea reacţiona mai repede în comun în cazul