Rezultatele evaluării examenului național de bacalaureat de anul acesta confirmă nevoia introducerii subiectelor de tip diferențiat în funcție de profil și filieră, inclusiv la limba și literatura română – aceasta este opinia Consiliului Naţional al Elevilor, care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la calitatea actului educaţional, date fiind rezultatele de la examenul de bacalaureat, sesiunea iulie 2012.
Reprezentanţii CNE susţin că Bacalaureatul diferențiat ar asigura șanse egale elevilor, în ceea ce privește evaluarea în funcție de programa și curriculumul profilului pe care îl urmează.
În acest sens, C.N.E. doreşte să atragă atenţia reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului cu privire la necesitatea unei reforme reale, structurate, adaptate la realitatea societăţii, care să aibă ca punct de pornire descongestionarea materiei predate la clasă.
De asemenea, Consiliul Național al Elevilor dorește să tragă un semnal de alarmă în rândul cadrelor didactice, în vederea stimulării elevilor pentru pregătirea examenului final, astfel încât toți elevii care sunt admiși pentru a susține examenul de bacalaureat să îl promoveze cu o medie care să reflecte valoare cunoştinţelor acumulate pe parcursul anilor de liceu.
Totodată, având în vedere gradul de dificultate progresiv al subiectelor, Consiliul Naţional al Elevilor îndeamnă elevii să trateze cu seriozitate, responsabilitate şi maturitate pregătirea examenului naţional de bacalaureat, susţinut la sfârşitul celor douăsprezece, respectiv tresprezece clase de învăţământ preuniversitar.
Consiliul Naţional al Elevilor încurajează cultura învăţării ca şi concept al educaţiei, învăţarea autentică, reală, certificată printr-un examen naţional de bacalaureat serios, exigent, desfăşurat în condiţii corecte şi adaptate la cerinţele actuale ale societăţii.
„ Nevoia d