Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul edil al localităţii braşoveane Ticuş, cercetat penal după ce ar fi sustras documente din Primărie

Publicat in Adevarul, luni 9 iulie 2012 ·

Ioan Sima (54 de ani), a dat, astăzi, explicaţii în faţa procurorilor după ce actualul primar, Emil Şchiopea, l-ar fi reclamat pe Sima că ar fi sustras documente şi ştampile din Primărie.

În urma sesizării, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror, au deschis o anchetă şi, în data de 6 iulie, pe numele lui Ioan Sima s-a început urmărirea penală. „S-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi furt calificat. În cursul lunii iunie, acesta a sustras documente, dosare şi trei ştampile cu amprenta Primăriei Ticuş", a spus prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, Gheorghe Achim.

Tot în data de 6 iulie, anchetatorii au descins în locuinţa fostului edil, unde au găsit atât acte aparţinând Primăriei Ticuş, dar şi un pistol cu gaze, pentru care Ioan Sima nu avea permis de port armă. În consecinţă, fostul primar este cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

„În data de 6 iulie, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Hoghiz au continuat verificările într-un dosar penal în care este cercetat un localnic de 54 ani, efectuând o percheziţie la domiciliul său, în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Rupea. Cu această ocazie poliţiştii au identificat înscrisuri şi documente aparţinând instituţiei unde a lucrat suspectul, până în luna iunie a.c., precum şi un pistol pentru care acesta nu deţine permis de port armă. Poliţiştii au ridicat înscrisurile, documentele şi pistolul găsit, iar suspectul a fost condus azi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea pentru audieri, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

Dosarul se află în lucru la Poliţia Hoghiz. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 58 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum o ora
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°