Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine îl moşteneşte artistic pe Tamango? "Intervenţia", "Marginea" şi "Gigi Ministru" sunt numele a trei dintre copiii săi

Publicat in Cancan, luni 9 iulie 2012 ·

Aurica şi Tamango au avut şapte copii, pe care i-au dat cum au putut la grădiniţă şi la şcoală, potrivit publicaţiei Decât O Revistă. Cei mai mici, Gigi Ministru şi Nicoleta, au 14 şi 15 ani şi încă locuiau cu părinţii în ianuarie 2012, când a fost publicat articolul.

Tot cu ei locuia "Handicapata" (numele ei este, de fapt, Marginea, acelaşi nume ca al mamei lui Tamango). După naştere, părinţii ei şi-au dat seama că fata nu aude şi nu vorbeşte.

"Mamuţa" (Intervenţia, în buletin) are 23 de ani şi patru copii şi locuieşte într-o căsuţă în vecini. Bărbatul ei este în Franţa, ca şi fraţii ei, Ramon, Desdemona şi Isaura. Numele de "Tamango" a fost dat de mama lui

Tamango, Radu Vasile în buletin, s-a născut în comuna Unirea, judeţul Călăraşi, în septembrie 1946, în neam de ursari. Părinţii lui, Marginea şi Zăvoian se pare că erau mereu urmăriţi de poliţie. De frică să nu-i împuşte copilul, Marginea l-a luat şi l-a aruncat în grâu, iar unchiul Rafailă a aflat, l-a luat şi l-a crescut câţiva ani pe Tamango.

După ce a murit Zăvoian, primul ei soţ, Marginea s-a căsătorit cu Gogu din Valea Plopilor. Tatăl lui vitreg avea 12 copii şi îl bătea bătea pe Tamango şi chiar îl gonea de acasă. Mama lui, Marginea i-a zis "Tamango", după un film din 1958 cu un sclav african care fura de la bogaţi şi dădea la săraci, potrivit revistei DoR. VIDEO Uite-l pe Tamango în momentele lui de glorie! Îi înnebunea pe Dobrovolschi şi Craioveanu şi a cântat cu trupa Hara! A murit Tamango! Familia celebrului lăutar nici măcar nu are bani să-l îngroape!

Aurica şi Tamango au avut şapte copii, pe care i-au dat cum au putut la grădiniţă şi la şcoală, potrivit publicaţiei Decât O Revistă. Cei mai mici, Gigi Ministru şi Nicoleta, au 14 şi 15 ani şi încă locuiau cu părinţii în ianuarie 2012, când a fost publicat articolul.

Tot cu ei locuia "Handicapata" (numele ei este, de

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai

Libertatea acum 16 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a încheiat numărătoarea tuturor voturilor de la alegerile prezidențiale 2025, turul 1. Conform datelor publicate de AEP, George Simion, candidatul AUR la președinția României, este de departe câștigător cu 40,94% din v

Cum se văd alegerile din România în presa străină: Naționalistul George Simion, fan Trump, câștigă

Mediafax acum 6 ore
Politico are în deschidere articolul dedicat alegerilor din România. Publicația titrează că George Simion, liderul de extremă dreaptă al Alianței pentru Unirea Românilor, ar urma să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale din România, cu pest

Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea: Viața merge mai departe

HotNews acum 4 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Nicușor Dan, pentru intrarea în turul II. Principalele declarații ale lui Crin Antonescu: Viața merge mai departe, politica merge m

Mirel Palada: „George Simion ESTE ca și președintele României”

Gandul acum 3 ore
Într-o ediție recentă a emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, sociologul Mirel Palada a explicat de ce, în opinia sa, George Simion are deja un avantaj hotărâtor în turul al doilea. Palada susține că electoratul PSD nu îl va susține pe Nicușor Dan. Fin

Victor Ponta visa „să se bată” cu George Simion în turul 2 | Reportaj

Libertatea acum 4 ore
Victor Ponta era convins în seara zilei de duminică, 4 mai, că va intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale alături de George Simion, în ciuda faptului că exit-poll-urile îl plasau pe fostul premier pe locul al patrulea, la ora 21.00, sub Crin An

Sorana Cîrstea și Ana Kalinskaia au câștigat titlul în proba de dublu la Turneul de la Madrid

Ziua Constanta acum 8 ore
Perechea româno-rusă Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia a câștigat titlul în proba de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro. Cele două au învins în finală cuplul Veronika Kudermetova (Rusi

Întrebată pe cine preferă în finală, Crin Antonescu sau Nicușor Dan, Elena Lasconi a spus „pe Brad Pitt”

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, candidata rămasă fără sprijinul partidului său, a primit resemnată primele rezultate ale exit-poll-urilor de după închiderea urnelor, care o arată la doar 3-4% din preferințele alegătorilor. O diferență uriașă față de primul tur al al

UPDATE - Presa internaţională: Rezultatele alegerilor din România sunt urmărite îndeaproape la Bruxelles şi Washington. Victoria lui Simion ar putea izola România în Uniunea Europeană şi NATO

News.ro acum 6 ore
Presa internaţională a început duminică seara să scrie despre rezultatele exit-pollurilor din România, subliniind victoria detaşată a extremistului de dreapta George Simion, fanul lui Donald Trump, şi cursa strânsă pentru intrarea în turul al doilea

Ședință cu strigăte la PSD, după primele rezultate ale alegerilor prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Întorși la PSD de la sediul de campanie al lui Crin Antonescu, liderii PSD s-au reunit în sala de ședințe de la etajul clădirii din Kiseleff, iar la un moment dat jurnaliștii care se aflau în curte au auzit strigăte. La sediul PSD au ajuns, după ora

A fost activat planul roşu în Constanţa în urma unui accident feroviar

Ziarul Financiar acum 5 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că în staţia CF Constanţa a fost activat planul roşu de intervenţie ieri, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1. În momentul în care trenul de călători IR 158

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/29°
mar.

13°/23°
mie.

14°/24°
joi

12°/16°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/32°
mar.

11°/15°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
Constanta
acum

lun.

7°/24°
mar.

14°/18°
mie.

14°/18°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

10°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/11°
Timisoara
acum

lun.

9°/26°
mar.

11°/17°
mie.

11°/13°
joi

10°/17°