Un bărbat de 50 de ani din judeţul Olt este cercetat pentru tentativă de omor calificat, după ce, luni dimineaţă, şi-a înjunghiat soţia, apoi a aruncat benzină pe ea şi i-a dat foc, femeia reuşind să scape cu viaţă şi fiind internată la Spitalul de Urgenţă din Craiova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, Claudia Radu, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Slatina au sesizat poliţiştii că pe secţia de terapie intensivă a fost internată o femeie în vârstă de 44 de ani, cu multiple plăgi tăiate la nivelul toracelui şi cu arsuri pe aproximativ 40 la sută din suprafaţa corpului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţiştii au stabilit că incidentul a avut loc, luni dimineaţă, în localitatea Cârlogani, judeţul Olt.
O echipă din cadrul IPJ Olt s-a deplasat la faţa locului, unde, în urma cercetărilor, s-a stabilit că femeia a fost agresată de soţul ei de 50 de ani, care consumase băuturi alcoolice. Bărbatul a lovit-o de mai multe ori în cap cu un corp contondent, a înjunghiat-o cu un cuţit, apoi a incendiat-o cu benzină.
Femeia a fost transportată iniţial la Spitalul de Urgenţă Slatina, însă pentru că starea acesteia s-a agravat, medicii au decis să o trimită la Spitalul de Urgenţă din Craiova.
"Femeia a ajuns în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Slatina, unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale. Ea a fost dusă apoi la terapie intensivă, însă pentru că starea ei era gravă, am decis să o trimitem la Craiova pe secţia de neurochirurgie a spitalului Judeţean de Urgenţă", a declarat Andrei Iordache, manager SJU Slatina.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Un bărbat de 50 de ani din judeţul Olt este cercetat pentru tentativă de omor c