Fundaşul îşi revine la forma care i-a adus transferul la Steaua. Selecţionerul Victor Piţurcă l-a urmărit în Austria şi i-a remarcat progresul.
Gardoş a fost adus la Steaua de Piţurcă în 2010
În ciuda antrenamentelor tari, fundaşul se antrenează cu zâmbetul pe buze
După Lucian Filip, Reghecampf este pe cale să mai recâştige un jucător. Folosit titular în toate cele trei jocuri ale Stelei din al doilea cantonament din Austria, Florin Gardoş a jucat din ce în ce mai bine. "Cu tot respectul pentru Iliev şi Geraldo, sunt fotbalişti foarte buni, însă Steaua trebuie să meargă înainte. Acum îi avem pe Chiricheş şi pe Gardoş, iar eu am mare încredere în aceşti băieţi", spunea în urmă cu câteva zile Reghecampf. Dacă asupra valorii lui Chiricheş nu se mai punea niciun semn de întrebare, în schimb, situaţia fostului jucător al Concordiei Chiajna era cu totul alta.
Titular în ultimele trei partide
Ignorat în trecut de mai toţi antrenorii care în ultimul timp s-au perindat pe la Steaua, Florin Gardoş îşi pusese în gând să părăsească trupa din Ghencea în această vară. Însă, faptul că atât Iliev, cât şi Geraldo, nu au mai semnat prelungiri ale contractelor, l-a determinat pe fundaş să-şi schimbe decizia. A contat şi că noul antrenor Laurenţiu Reghecampf i-a arătat că se bazează pe el. Pus sub lupa reporterului ProSport în cantonamentul din Austria, Gardoş a dat dovadă de mai multă implicare la antrenamente şi pare cu totul schimbat în bine. Folosit de antrenorul pricipal al Stelei titular în ultimele trei jocuri, de două ori lângă Chiricheş, iar o dată lângă Martinovic, Gardoş a impresionat prin evoluţiile sale.
"Uite ce şi-a dat drumul la joc"
Nu e numai părerea ProSport, ci şi a selecţionerului Victor Piţurcă care a fost prezent sâmbătă la amicalul pe care roş-albaştrii l-au încheiat la egal