Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul sună bine. Prezentul e incert! Ce spune Dan Petrescu despre noul proiect de la Dinamo

Publicat in Pro Sport, luni 9 iulie 2012 ·

Stagiul de pregătire din Austria s-a încheiat ieri pentru Dinamo cu o nouă înfrângere, 0-1 în faţa lui Kuban Krasnodar, dar jocul "câinilor" nu a dezamăgit. În absenţa numelor grele, "vioara întâi" a fost iar Cosmin Matei, care s-a jucat de câte ori a avut ocazia cu apărarea adversarilor, demonstrând că oricând poate fi o soluţie pentru primul unsprezece. Onorabil s-a descurcat şi bănăţeanul Cristian Scutaru, care a bifat primul meci la Dinamo. Chiar dacă "mai are nevoie de cel puţin zece zile de pregătire", în viziunea lui Dario Bonetti, jucătorul s-a achitat perfect de sarcini.

Promovarea de tineri pe care Dinamo încearcă să o implementeze începe să dea şi primele rezultate. Dacă Nica (19 ani) a devenit deja o certitudine în banda dreaptă a apărării, alţi puşti au arătat ieri că pot face pasul în viitor la echipa mare. Andrei Manyur (18 ani), al treilea portar, a avut o prestaţie generală bună, chiar a avut parte din vină la gol, în timp ce Alin Dobrosavlevici (17 ani) a arătat o maturitate neaşteptată în joc. Bine a jucat şi Steliano Filip (18 ani), jucătorul adus de la Baia Mare furnizând câteva pase utile către colegii din atac.

Dinamo e o echipă foarte bine organizată, se vede că are antrenor italian. Am rămas impresionat de atitudinea jucătorilor tineri. Se anunţă un viitor bun pentru ei

Dan Petrescu, antrenor Kuban Krasnodar

Stagiul de pregătire din Austria s-a încheiat ieri pentru Dinamo cu o nouă înfrângere, 0-1 în faţa lui Kuban Krasnodar, dar jocul "câinilor" nu a dezamăgit. În absenţa numelor grele, "vioara întâi" a fost iar Cosmin Matei, care s-a jucat de câte ori a avut ocazia cu apărarea adversarilor, demonstrând că oricând poate fi o soluţie pentru primul unsprezece. Onorabil s-a descurcat şi bănăţeanul Cristian Scutaru, care a bifat primul meci la Dinamo. Chiar dacă "mai are nevoie de cel puţin zece zile de pregătir

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 4 ore
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 7 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°