Democrat-liberalii vor organiza mai multe mitinguri de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu în cadrul campaniei electorale pentru referendumul din 29 iulie.
Vor exista mai multe mitinguri, cel puţin cinci, spune şeful democrat-liberalilor constănţeni, Christian Gigi Chiru. „Au fost deja mitinguri spontane de susţinere a preşedintelui, iar partidul va organiza şi el asemenea manifestări", a declarat Chiru, care coordonează pe plan local şi campania pentru referendum. Liderul local al PDL va convoca în această săptămână Biroul Permanent Judeţean pentru a împărţi atribuţiile de campanie tuturor colegilor. „Ne vom întâlni marţi sau miercuri, în funcţie de deciziile care se vor lua luni (n.r. astăzi) în cadrul Colegiului Director de la Bucureşti şi vom pune la punct un calendar astfel încât să sprijinim campania pentru referendum, dar şi organizaţiile care realmente organizează mitingurile. „Tot ce pot spune în acest moment este că vom duce o campanie de responsabilizare, nu doar pe ideea menţinerii preşedintelui Băsescu în funcţie, ci şi pe apărarea instituţiilor statului democratic. Mergem în mod sigur alături de preşedinte. Avem pentru ce să ne batem. Dincolo de numele preşedintelui, ne batem pentru apărarea democraţiei şi a statului de drept", a mai spus Chiru.
PDL Constanţa va mobiliza militanţii pentru mitingurile de la Iaşi şi de la Bucureşti
Strategia PDL urmează să fie definitivată astăzi în cadrul şedinţei Colegiului Director extins al PDL, la care vor participa membrii Biroului Permanent Naţional, preşedinţii organizaţiilor judeţene şi o parte dintre parlamentarii democrat-liberali. Deşi cerut de simpatizanţii preşedintelui, la Constanţa este puţin probabil să se organizeze manifestări de susţinere de către PDL. „Dacă vom găsi resurse, probabil că vom organiza ceva şi pe plan local, însă noi, aşa cum am stabilit deja cu pre