Observ o schimbare de ton şi de atitudine şi la pedelişti şi la uselişti. Pedeliştii şi-au pierdut aroganţa, la televizor, cel puţin, şi vorbesc pe un ton blînd de oameni cumsecade care nu se jenează să-şi recunoască greşelile. Metamorfoza asta e prea rapidă ca să le vină tuturor – sau aproape tuturor – dinăuntru. Probabil că aşa au decis că e bine. Şi cînd acuză, fac asta cu oarecare blîndeţe, în contrast cu vorbele băşicate pe care le folosesc. Unul dintre pedeliştii care n-au avut nevoie de mari eforturi pentru asta e Ştefan Pirpiliu, care, om dintr-o bucată, a rămas egal cu sine însuşi. Nu vorbea răţoit nici cînd partidul său era la putere şi, cînd acuza de ceva opoziţia, lăsa loc de bună ziua. Cristian Preda,care se ambalase în ultima vreme, şi-a regăsit tonul pe care i-l ştiam de pe vremea cînd era universitar fără partid. La alţii însă – vezi Cristian Boureanu sau Andreea Paul Vass – se cunoaşte că de-abia se abţin. Printre cei care şi-au păstrat aerul şi intonaţia acuzatoare din campania electorală e Monica Macovei, probabil din cauză că în noua strategie a partidului ei îi revine rolul justiţiarului de tribună. Un caz special e Vasile Blaga care face eforturi să se acomodeze cu funcţia de preşedinte al partidului, calm şi optimist, dar şi cu postura de victimă revoltată a conspiratorilor din Parlament.

Useliştii care erau pînă de curînd victimele aroganţei Puterii şi se plîngeau de persecuţii pe unde ajungeau, au devenit ei aroganţi şi intratabili şi-i uşuiesc zeloşi pe cei care-i uşuiau pînă acum vreo cîteva luni. Acuză de sus, fără dubii şi radiază de satisfacţie că au ajuns la butoane. Din vînaţi, au ajuns vînători şi au căpătat sau recăpătat, în funcţie de vechime, tonul ameninţător – o să-l vedeţi voi pe dracu! – cînd li se adresează oponenţilor. Acum ei au aerul de oameni ocupaţi cu chestiuni înalte care trebuie să asculte prostiile şi minciu