Ministrul german al Muncii Ursula von der Leyen (CDU) acordă o şansă punerii în comun a datoriilor europene prin intermediul euroobligaţiunilor, în pofida faptului că "nu sunt încă întrunite" condiţiile introducerii acestora, informează Mediafax, citând AFP.
"Împrumuturile comune sunt o opţiune, în condiţiile în care există o politică fiscală comună şi completă, dar şi un control eficient", declară pentru Spiegel von der Leyen, o apropiată a Angelei Merkel. Până în prezent, ministrul a intervenit prea puţin în legătură cu probleme europene.
"Dar exprimarea unei poziţii asupra acestui lucru în prezent, în contextul în care condiţiile nu sunt încă reunite, este absolut absurd", se grăbeşte ea să adauge.
După modelul ministrului german al Finanţelor Wolfgang Schäuble şi al cancelarului, von der Leyen insistă asupra necesităţii unei sporiri a competenţelor UE şi unei mai bune armonizări a politicilor economice şi sociale la scara continentului, lucru care reprezintă, în opinia sa, un mod de luptă împotriva crizei actuale.
"Avem nevoie de o politică bugetară comună", declară ea, subliniind că moneda unică din cele 17 ţări nu poate să funcţioneze cu "17 concepţii diferite despre disciplina bugetară".
Von der Leyen pledează totodată pentru punerea în aplicare a unei "politici comune a pieţei muncii la scară europeană". "Prima etapă este să dezvoltăm o înţelegere comună a ceea ce înseamnă o bună piaţă a muncii", a subliniat ea.
"Până acum, nu facem decât să ţinem cont de experienţele noastre naţionale. Acest lucru nu oferă cine ştie ce, pentru că nu putem compara lucrurile. Este necesar să procedăm la o evaluare a structurilor, deficitelor şi instrumentelor introduse", continuă ministrul german al Muncii.
În cadrul armonizării politicilor sociale europene, la care se referă în aspiraţiile sale, ministrul se arată foarte critic