Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul secretar de stat în Ministerul Muncii din Grecia, Nikos Nikolopoulos, a demisionat

Publicat in Antena 3, luni 9 iulie 2012 ·

Noul secretar de stat în Ministerul Muncii din Grecia, conservatorul Nikos Nikolopoulos, şi-a prezentat demisia luni, nemulţumit de faptul că Guvernul nu a lansat o renegociere imediată a măsurilor de austeritate impuse Atenei de UE şi FMI, a anunţat ministerul de resort, citat de AFP.

"Convingerea mea este că problema renegocierii cu troica şi corectarea distorsiunilor în materie de drept al muncii, pensii şi ajutoare sociale ar fi trebuit ridicată cu insistenţă încă de la început", a explicat Nikolopoulos în scrisoarea sa.

Această demisie are loc la o zi după votul de încredere al Parlamentului grec acordat noului Guvern de coaliţie între dreapta, socialişti şi stânga moderată, condusă de premierul conservator Antonis Samaras.

Nikolopoulos, deputat al partidului de dreapta Noua Democraţie, s-a întâlnit vineri cu delegaţia tripartită a creditorilor internaţionali (UE-BCE-FMI), în cadrul primei misiuni a acesteia de la formarea noului Guvern de coaliţie.

Această misiune urmăreşte să evalueze eforturile pe care trebuie să le depună Grecia pentru a reveni la termenii planului de redresare care i-a fost impus.

Noul guvern de coaliţie va fi supus luni primului său test european în cadrul unei reuniuni la Bruxelles între miniştrii de Finanţe din zona euro.

Format la sfârşitul lui iulie, acest nou Executiv s-a confruntat deja cu demisia primului său ministru de Finanţe din motive medicale şi plecarea forţată a secretarului de stat pentru Marina Comercială din cauza participării neautorizate la o companie offshore.

Noul secretar de stat în Ministerul Muncii din Grecia, conservatorul Nikos Nikolopoulos, şi-a prezentat demisia luni, nemulţumit de faptul că Guvernul nu a lansat o renegociere imediată a măsurilor de austeritate impuse Atenei de UE şi FMI, a anunţat ministerul de resort, citat d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum o ora
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 40 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 2 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum o ora
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum o ora
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 6 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 6 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la Olimpiada Central Europeane de Informatică

Ziua Constanta acum 3 ore
Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la cea de-a XXXI-a ediție a Olimpiadei Central Europeane de Informatică (CEOI), ce s-a desfășurat la Brno, Cehia, în perioada 23-29 iunie 2024. Potrivit Ministerului Educației, compet

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°