Elevii care nu au reuşit la examenul de bacalaureat pot participa, în perioada imediat următoare, la cursuri de pregătire, a declarat ministrul educaţiei Ecaterina Andronescu.
Ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi anunţă posibila deblocare a 2.500 de posturi în sistem, dar după o evaluare făcută de Fondul Monetar Internaţional.
Consiliul Investitorilor Străini este îngrijorat de recentele evoluţii pe scena politică a României, care ar putea afecta stabilitatea şi creşterea economică, se arată într-o declaraţie dată publicităţii astăzi.
Peste câteva ore începe la Bruxelles o nouă reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro, reuniune în care va fi luată în discuţie şi situaţia Greciei.
Mediatorul internaţional pentru Siria Kofi Annan se întâlneşte astăzi la Damasc cu preşedintele Bashar al-Assad în încercarea de a relansa procesul de pace. Jurnal RFI cu Cătălin Lenţa