Francois Hollande, preşedintele Franţei, şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei, au declarat că prietenia dintre ţările lor este un element critic pentru salvarea monedei unice, ei punând deoparte, până astăzi, neînţelegerile cu privire la soluţionarea crizei datoriilor suverane.
Liderii principalelor două economii ale Uniunii Europene s-au întâlnit, ieri, la Reims, pentru a celebra 50 de ani de când predecesorii lor, Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer, au semnat un tratat de reconciliere şi au renunţat oficial la rivalitatea care provocase trei războaie în 90 de ani, anunţă agenţia de ştiri Bloomberg.
O prietenie şi mai strânsă
Rezolvarea neînţelegerilor dintre cele două ţări se află pe agenda întâlnirilor miniştrilor de Finanţe ai zonei euro de astăzi şi din 20 iulie de la Bruxelles. Cele două întâlniri urmează summitului UE din 28-29 iunie, unde cancelarul German a fost obligată de presiunile liderilor Franţei, Spaniei şi Italiei să permită o mai mare mutualizare a datoriilor suverane care afectează uniunea monetară.
„Fiecare pas al construcţiei europene s-a bazat pe prietenia franco-germană”, a declarat Hollande, alături de Merkel în faţa faimoasei catedrale din Reims. „Vă propun să deschidem porţile unei prietenii şi mai strânse”, a adăugat acesta.
Vezi care este opinia mărturisită a lui Francois Hollande despre Angela Merkel
Liderii UE au convenit, în cadrul summitului din iunie, să faciliteze procesul de finanţare a băncilor îndatorate, să pună bazele unei instituţii europene de supraveghere a sistemului bancar şi să faciliteze accesul la fondurile de urgenţă ale Uniunii Europene. Miniştrii de Finanţe au fost însărcinaţi cu punerea în practică a acestor rezoluţii.
Dobânzile spaniole, în creştere
Dobânzile obligaţiunilor suverane spaniole cu scadenţa la 10 ani au scăzut la nivelul mi