Solicitările înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în weekendul care s-a încheiat au crescut cu aproape 2%, aproape 2.500 de persoane au solicitat o ambulanţă.
La sfârşitul acestei săptămâni au fost înregistrate 2.493 de solicitări cu 1.391 de urgenţe. Dintre acestea, 88 au fost lipotimii în locuri publice şi 21 persoane căzute în stradă, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alice Grasu, pentru Agerpres.
Canicula nu se va domoli în curând, Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis, azi, o avertizare Cod Portocaliu de caniculă valabilă până marţi în Bucureşti şi în 11 judeţe.
Potrivit sursei citate, în intervalul 9-10 iulie, canicula se va intensifica şi va persista în cea mai mare parte a Olteniei şi, local, în Muntenia, unde disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor atinge frecvent 37-38 grade Celsius şi, pe arii restrânse, 39 grade Celsius.