În momentul de faţă, lucrurile îmi par destul de clare. Nici Băsescu, nici Ponta. Ce orbire m-ar putea împiedica să văd că şi unul, şi celălalt socotesc alegătorul nătărău, papagal, manipulabil. După ce mai toţi oamenii din politică au crezut că programele propriilor partide sunt nişte mofturi pe hârtie, formalităţi degeaba, au ajuns să bagatelizeze şi semnificaţia electoratului. Să zicem că nici Băsescu, nici Ponta nu au adus vreo atingere legii fundamentale a statului, Constituţia, şi nici legilor curente, în general (deşi: ohoho!). Să zicem, pentru o clipă. Legalitatea ar fi asigurată, nu? Ei bine, şi cu asta, basta? Asta e tot? Dacă suntem dispreţuiţi expres şi vădit, noi, marea mulţime a alegătorilor, a concetăţenilor, a martorilor, garanţilor şi aspiranţilor la mai binele din ţara numită România este în regulă?
Eu zic că nu. Traian Băsescu mi-a explicat că e criză. Am înţeles. Ne-a tăiat, împreună cu guvernele Boc, salarii şi pensii, au închis şcoli şi spitale. Am înţeles. Dacă e criză, şi nu numai la noi, fără anumite sacrificii nu se poate. Mă doare, mă răneşte poate chiar de moarte, dar încă suntem într-o logică inteligibilă. De unde nu e, nu ai cum să dai.
Ceea ce mi se pare intolerabil, o mai spun o dată, este: să îţi trimiţi expres, explicit, categorii întregi de cetăţeni afară din ţară, dacă sunt nemulţumiţi, că tu îi vei înlocui cu alţii; să îi batjocoreşti pe cei care slujesc statul - bugetarii -, pentru că... slujesc statul! Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată înainte, în modernitatea românească. Să asculţi şi să încuviinţezi enormitatea că, în mod previzibil (şi dezirabil), unii „vor ieşi pe cale naturală din sistem", văzând în extincţie soluţia redresării sistemului de pensii. Să asmuţi categorii profesionale unele împotriva altora, printre altele spunând, în deschiderea unui salon de carte naţional, cu participări internaţion
