Ce tip de societate vrem să construim în România? Şi cu cine? Sau, mai bine zis, în jurul cui?

Concilierea aproape că a devenit o misiune imposibilă pentru oricine în aceste vremuri. Lumea nu mai are răbdare să asculte niciun tip de argument. Toţi cred că ştiu foarte bine care-i adevărul şi că sunt depozitarii absoluţi ai acestuia. Nu există loc pentru nuanţe.

„Cele două Românii" - anunţate de (viitorul deţinut) Adrian Năstase, după pierderea alegerilor prezidenţiale din 2004 - s-au fărâmiţat în „alte Românii" mai mici şi mai străine una de cealaltă. Darwinismul social este singura lege care îşi produce pe deplin efectele. Supravieţuieşte cine e mai şmecher, nu cine e mai bun.

Celui care ştie carte şi are bun-simţ i se dă la cap, repede şi fără comentarii. De aceea, astfel de oameni nici nu se mai gândesc să se implice pentru a schimba ceva la nivel colectiv. Ei caută rezolvări individuale la probleme colective.

Astăzi, la noi, tupeul este premiat. Nu mai contează dacă te pricepi să faci ceva, ci dacă „te pliezi pe cerinţe". Pozează competenţa şi performanţa, fii lipsit de scrupule, minte ca şi cum ai respira şi vei trăi bine.

Profilul „pierzătorului", al „loserului" s-a schimbat faţă de acum zece ani, iar în categoria exceselor de tot soiul am inclus unul nou - excesul de educaţie.

„Loserul" de azi e obligatoriu bine educat şi incapabil de compromisuri majore.

Paradoxal, mulţi îşi dau seama că singurii în stare să oprească această cădere colectivă sunt tocmai „loserii" societăţii darwiniste. În jurul lor trebuie construit. Numai că „resurecţia loserilor" este o utopie, în momentul de faţă. „Învingătorii" s-au prins că e la modă să pozezi în ceea ce deteşti mai mult - în „loser" exasperat de impostură şi nedreptate.

„Învingătorii" cu puţină „stofă" se dau drept „loseri". Şanse prea mari de a