Președintele interimar al României, Victor Ponta, a afirmat, la scurt timp după decizia Curții Constituționale privind suspendarea lui Băsescu, faptul că verdictul CCR întărește ideea că măsurile luate de USL au fost consituționale și nu au încălcat statul de drept. Președintele interimar al României, Victor Ponta, a afirmat, la scurt timp după decizia Curții Constituționale privind suspendarea lui Băsescu, faptul că verdictul CCR întărește ideea că măsurile luate de USL au fost consituționale și nu au încălcat statul de drept.
Pe un ton apăsat, Victor Ponta a ținut să precizeze că prin decizia CCR se dovedește faptul că membrii PDL și-au mințit colegii din UE, inclusiv pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care a condamnat dur evoluțiile de pe scena politică din ultima perioadă.
De asemenea, Victor Ponta a făcut și o glumă pe seama deciziei Curții, pe care calificat-o drept ”curat constituțională”, făcând astfel trimitere la ticul verbal al personajului lui Caragiale, ridicolul Ghiță Pristanda, polițistul orașului din piesa ”O scrisoare pierdută”, care întruchipa tipologia slugii perfecte.
”Decizia reprezintă faptul că voi merge miercuri și joi la Bruxelles cu decizii ale CCR care spune că suspendarea lui Băsescu și revocarea lui Blaga și Anastase sunt consituționale și că partenerii germani au fost grav dezinformați de partenerii de la PDL. Totul este curat constituțional. Nu sugerez că doamna Merkel a fost mințită, ci afirm asta”, a declarat Ponta.