Să nu vă miraţi dacă victoria USL va fi una à la Pyrrhus.
Indiferent ce decizie va lua Curtea Constituţională (la ora la care scriu aceste rânduri nu ştiu încă rezultatul dezbaterilor care se vor prelungi, probabil, dincolo de termenul de predare a ziarului la tipar) un lucru mi se pare dincolo de orice dubiu. După evenimentele din ultima vreme, România şi-a pierdut orice brumă de credibilitate pe plan extern. Evident, vor sări repede fanii cu ochelari de cal ai actualei puteri, această evaluare este exagerată. În fond, ce s-a întâmplat atât de grav încât imaginea ţării noastre să ajungă la cota de avarie din anii mineriadelor?
Răspunsul este simplu. Pentru cancelariile occidentale, pentru presa străină şi pentru investitorii străini, nu lupta politică de pe malurile Dâmboviţei contează, ci mijloacele folosite. Schimbarea majorităţii parlamentare, chiar şi pe bază de trădare şi traseism, este un fapt normal într-o democraţie. La fel, şi debarcarea şefilor Parlamentului sau suspendarea din funcţie a preşedintelui. Cu o singură condiţie: ca ele să se facă respectând „regula jocului".
Să încalci toate legile care-ţi stau în cale sau să le modifici prin ordonanţe de urgenţă, să acaparezi toate instituţiile care-ţi sunt potrivnice sau să le populezi cu executanţi fideli, să manipulezi cu bună ştiinţă „spectatorii" (opinia publică de la noi şi de aiurea) sau să-i ameninţi pe „arbitrii" puşi să vegheze la corectitudinea „meciului" (în cazul nostru, judecătorii celei mai înalte instanţe româneşti) sunt acţiuni care fac mai degrabă parte din apanajul dictaturii. Aceleaşi metode au fost folosite, după cum bine observau analiştii, şi de Hitler după ce a devenit cancelar în urma unor alegeri absolut democratice.
Sigur, trebuie să păstrăm proporţiile. Nu cred că liderii de azi ai USL (Ponta, Antonescu şi, cu voia dvs., Voiculescu) visează să pornească
