Cazul de plagiat făcut public în ultima vreme, cu textele puse la dispoziţia cititorilor pe site-ul ziarului Gândul, ne permite să confruntăm sistematic textul-sursă (Dumitru Diaconu, Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate, All Beck, 1999) cu textul-ţintă (Victor Ponta, Curtea penală internaţională, teză de doctorat, 2003) şi să evaluăm tehnicile şi strategiile preluării masive de fraze şi paragrafe. Trebuie spus de la început că, în cazul dat, o măsură educativă sau reparatorie – obligaţia de a reface paginile scrise, punând între ghilimele secvenţele preluate, cu indicarea exactă a sursei –, ar produce un efect catastrofal: zecile de ghilimele nu ar transforma textul într-o lucrare ştiinţifică, ci într-o ciudăţenie, într-o succesiune de lungi citate preluate dintr-o singură sursă, întinse pe pagini în şir, cuprinzând mai multe paragrafe identice, juxtapuse fără comentariu, fără evaluare şi punere în ramă. Fiind vorba de o cât se poate de evidentă copiere, dovedită irevocabil de cantitatea de text succesiv identic (ba chiar şi de preluarea structurării capitolelor), se pune cel mult întrebarea ce anume diferă de la un text la celălalt şi cum se pot interpreta minimele deosebiri.
DE ACELASI AUTOR Aroganţă Dezastre şi provocări Românii au talent Gen. Sau ceva de genul...Uneori, elevii sau studenţii încearcă să copieze creator, acoperindu-şi urmele: segmentarea frazei, reducerea drastică a adjectivelor, înlocuirea prin sinonime sunt procedee care pot transforma un text până la a-l face greu de recunoscut. Nu pare să fie vorba de aşa ceva în cazul nostru, pentru că paragrafe întregi sunt lăsate ca atare, absolut identice, în succesiunea lor şi cu începutul (care atrage de obicei atenţia) foarte vizibil. Uşoarele modificări par a fi doar rezultatul unei revizii stilistice (imperfecte, mai ales în privinţa punctuaţiei). Aceasta s-ar fi putut petrec
