Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE investighează un potenţial ajutor de stat acordat ArcelorMittal

Publicat in Curierul, luni 9 iulie 2012 ·

Ancheta este oficială şi vizează contractele de furnizare a energiei electrice încheiate de Hidroelectrica pe platforma OPCOM în decembrie 2009 şi decembrie 2010

Comisia consideră cu titlu preliminar că tarifele respective nu îndeplinesc condiţiile de compatibilitate cu piaţa internă

Plângerea a fost formulată în ianuarie 2011 de Fondul Proprietatea, potrivit căruia Combinatul siderurgic primeşte ajutoare de stat prin preţurile reduse

Un anunţ publicat recent de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene arată că instituţia a demarat o investigaţie oficială privind un posibil ajutor de stat acordat ArcelorMittal prin furnizarea energiei electrice la preţuri preferenţiale de către Hidroelectrica.

"... Comisia a decis să iniţieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în ceea ce priveşte potenţialul ajutor oferit societăţii ArcelorMittal Galaţi SA şi altor membri ai grupului pe baza contractelor de furnizare de energie electrică încheiate cu Hidroelectrica SA pe platforma OPCOM la 23 decembrie 2009 şi 29 decembrie 2010. Comisia (...) solicită României să îşi prezinte observaţiile şi să furnizeze orice informaţii care ar putea contribui la evaluarea măsurilor, în termen de o lună de la data primirii prezentei scrisori. Comisia solicită autorităţilor române să transmită, neîntârziat, o copie a acestei scrisori către beneficiarii potenţiali ai ajutorului. Comisia doreşte să reamintească României că articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene are efect de suspendare şi atrage atenţia asupra articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului, care prevede că orice ajutor ilegal poate fi recuperat de la beneficiar", se arată în decizia CE, cu precizarea că toate părţile interesate din ţările AELS

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie puternică în mai multe localități din Caraş-Severin. Rafalele ar putea atinge și 90 km/h

Ziare.com acum 18 minute
ANM anunță că 20 de localităţi din judeţul Caraş-Severin sunt, marţi după-amiază, 11 iunie, sub incidenţa uneri avertizări Cod roşu de vijelie puternică, grindină şi averse torenţiale. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a fost

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Pastorul din Arad care și-a violat fiicele ani de zile a fost trimis în judecată. Cum a fost prins agresorul

Ziare.com acum 50 minute
Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu a anunțat că bărbatul de 48 de ani din judeţul Arad care ar fi pastor al comunităţii sale şi care a fost arestat preventiv după ce şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată. Birou

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 2 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Un bărbat a murit în Suceava, înecat cu un cârnat, în fața unui magazin alimentar / VIDEO: Ce poți face când te îneci cu mâncare și ești singur

G4Media acum 25 minute
Un bărbat din satul Demăcușa, comuna Moldovița, a murit duminică pe terasa din fața unui magazin alimentar, după ce s-a înecat cu un cârnat, transmite publicația locală Monitorul de Suceava. Din cercetările poliției a rezultat că Vasile C. a stat la

Cătălin Drulă va propune, marţi, Biroului Naţional al USR ca alegerile pentru noul preşedinte să aibă loc în perioada 24-28 iunie, iar Congresul partidului pentru validarea noului lider pe 29 iunie la Bucureşti

News.ro acum o ora
Cătălin Drulă a anunţat că va propune, marţi în şedinţa online a Biroului Naţional al USR, ca alegerile pentru noul preşedinte al partidului să aibă loc în perioada 24-28 iunie, pe 28 iunie să predea mandatul noului preşedinte ales, şi pe 29 iunie s

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum 2 ore
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum o ora
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/24°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/25°