Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incubator de afaceri pentru 50 de tineri antreprenori

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 iulie 2012 ·

Cei care vor să participe la prima ediţie a programului StartUp România trebuie să trimită aplicaţiile până miercuri.

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani care au o idee bună de afaceri au şanse să-şi vadă visul cu ochii anul viitor. Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) a lansat, săptămâna trecută, programul StartUp România, în cadrul căruia se organizează un concurs de idei de business, pentru a fi selectate 50 de proiecte care vor fi sprijinite. În ce constă ajutorul? Timp de şase luni, tinerii selectaţi se vor afla într-o perioadă numită "preincubare", timp în care patronatul le va oferi gratuit un spaţiu în care să studieze, consiliere financiară, juridică, administrativă, strategică, PR. Totodată, pe parcursul celor şase luni, tinerii vor discuta cu posibili investitori, cu mentori şi vor studia modele de bune practici. Nu vor lipsi evenimente de networking, de dezvoltare profesională şi personală.

La sfârşitul perioadei, în etapa următoare, cea de incubare, ideea cu care au pornit iniţial va căpăta forma unei firme, iar planul de afaceri va concura pentru obţinerea finanţării, spun reprezentanţii PTIR.

Potrivit acestora, partenerul de business al întreprinzătorilor va fi StartUp România, cu care vor împărţi dreptul de afacere. Tinerii vor dispune în continuare de spaţiul, dotările şi serviciile din perioada de preincubare.

Cum poţi ajunge în incubatorul de afaceri

Tinerii până în 35 de ani care au o idee de business, pe care nu ştiu cum s-o pună în practică trebuie să pregătească o descriere scurtă a ideii, în format word, PowerPoint sau chiar sub formă de filmuleţ, pe care s-o trimită, însoţită de CV şi de o scrisoare de motivaţie, la adresa office@startup-romania.ro. Cei intresaţi trebuie să se grăbească, deoarece aplicaţiile trebuie trimise până miercuri, 11 iulie.

Dacă id

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 25 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 50 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 23 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 35 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°