Privesc la televizor, seară de seară, ca orice român integrat, cu sufletul la gură, în așteptarea Iluminării. Educat fiind într-o altă epocă, îndeajuns remodelat de contemporaneitate (de exemplu, copiii mei nu se uită la televizor), sunt obișnuit să înghit cuvântul sticlei colorate. Mai mult, rămân cu gura căscată la analiști, la comentatori, la acei superexperți omnifuncționali care, alături de oamenii politici, ne traduc cu competență și măiestrie ceea ce ni se întâmplă. Săptămâna trecută a fost bogată în analize și eu am reținut câteva opinii.
1. Băsescu a fost asemănat cu Ceaușescu (Emil Hurezeanu), ambii dictatori în exercitarea profesiei de președinte și ambii încolțiți, speriați, la final, când „Arhanghelii pe cai albi“ îi fugăreau cu suspendarea - din funcție pe Băsescu și din viață pe Ceaușescu.
2. Nu a fost o lovitură de stat, ci „o lovitură de popor“ (Cristian Tudor Popescu), lovitură de stat populară aș traduce eu, presupușii viitori inculpați, motivați de acțiunile antipopulare ale regimului Băsescu, au căpătat acoperirea mandatului popular. (Vreau un singur exemplu de dictator care să nu se fi cocoțat la castronul cu sarmale, clamând dorința și binele poporului.) Ura poporului s-a întors împotriva lui Băsescu.
3. Traian Băsescu nu a protestat și s-a supus hotărârii de suspendare. S-a interpretat ca o recunoaștere a legalității actului. Actele premergătoare nu mai contează, încălcarea Constituției nu se pune dacă finalitatea a fost acceptată, zic unii.
4. Președintele a fost suspendat pentru declarații, dar declarațiile unui președinte sunt fapte (Mircea Dinescu). Așa că vorbele președintelui reprezintă încălcări grave ale Constituției.
Punându-le laolaltă, ce obținem? Dictatorul Băsescu a dat anticonstituțional cu vorba-n popor, acesta s-a supărat, a mandatat parlamentarii de bine să-l altoiască pe prezident care, foarte s
