Elevii din Cluj care au susţinut săptămâna trecută probele scrise la BACALAUREAT 2012 au completat în această dimineaţă 1.693 de CONTESTAŢII.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, majoritatea notelor contestate sunt cele de la limba şi literatura română. “Aceste contestaţii se vor verifica de o comisie specială dintr-un alt judeţ. REZULTATELE FINALE vor fi afişate în 13 iulie”, a declarat şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus.
Anul trecut, la Cluj, în urma soluţionării contestaţiilor, promovabilitatea a crescut cu aproximativ 0,9 puncte procentuale, ajungând la 54,91%, potrivit EDU.RO.
Tot în 2011, s-au înregistrat peste 2.300 de contestaţii, dintre care 773 au fost soluţionate.
În sesiunea din această vară, rata de promovare a judeţului Cluj, la afişarea rezultatelor parţiale, a fost de 54,30.