După publicarea pe EDU.RO a primelor REZULTATE la BACALAUREAT 2012 pe EDU.RO, gândul a realizat harta mediilor de 10 la nivel naţional.
Anul acesta 67 de absolvenţi ai claselor a XII-a care au susţinut examenul de BACALAUREAT 2012, au reuşit să obţină cele mai bune REZULTATE, adică “10 curat”.
Pe HARTA mediilor de 10 la nivel naţional cei mai mulţi elevi sunt din Iaşi (15), Argeş (11) şi Cluj (6). În Suceava, au fost patru medii de 10, iar în Bucureşti şi Dolj, câte trei. Cele mai numeroase sunt judeţele unde au existat una sau două medii de 10. În 18 judeţe, nici un absolvent nu a reuşit să media 10 la bacalaureat.
La Iaşi, 5 din cele 15 medii de 10 au fost obţinute de elevi de la Colegiul Naţional Iaşi, iar cinci, de cei de la Colegiul Naţional Costache Negruzzi. S-au mai înregistrat două medii de 10 la Colegiul Naţional Mihail Sadoveanu Paşcani şi câte una la Liceul Teoretic Emil Racoviţă, Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Liceul Teoretic Vasile Alecsandri. Majoritatea elevilor, nouă, au absolvit profilul matematică-informatică, iar restul filologie.
Cei mai mulţi absolvenţi de clasa a XII-a care au obţinut media 10 în Argeş, sunt de la Colegiul Naţional Liceal „Zinca Golescu” din Piteşti. Aici au fost şase dintre cele 11 medii de 10, în timp ce la Colegiul Naţional I.C. Brătianu, patru elevi au luat “zece curat”, iar la Colegiul Naţional Vlaicu Vodă din Curtea de Argeş a fost o singură medie de 10 potrivit EDU.RO care a publicat REZULTATE LA BACALAUREAT 2012
În judeţul Cluj, toate cele şase medii de 10 au fost obţinute de fete: Marian Alexandra Liceul teoretic Gheorghe Şincai din Cluj-Napoca, Mihăilă Ana Maria - Liceul teoretic Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca, Muncaci Daniela - Liceul teoretic Gheorghe Şincai din Cluj-Napoca, Muntean Dorina - Colegiul Naţional Andrei Mureşanu din Dej, Sârbu Roxana- Liceul teoretic Pavel Dan