Cele mai multe sunt la matematică şi limba română. Mulţi dintre cei care au depus contestaţii au obţinut sub nota 3 şi au şanse minime de reuşită.
Perioada depunerii contestaţiilor s-a încheiat, iar la la Ispectoratul Şcolar Vâlcea s-a tras linie şi s-a adunat numărul celor care cer reevaluarea lucrărilor de la examenul de bacalaureat. „Numărul celor care au depus contestaţiile este foarte mare. În Vâlcea s-au depus 1.530 de contestaţii, cele mai multe sunt la disciplinele matematică şi limba română. Numărul de contestaţii depuse este dublu faţă de anul trecut. Este îngrijorător că foarte multe dintre contestaţii sunt depuse de candidaţi care au obţinut nota trei. Este greu de crezut că se pot acorda note care să permită promovarea. Mai degrabă, din partea celor care au depus astfel de contestaţii se poate spune că este o totală lipsă de maturitate. Afişarea rezultatelor finale se va face pe 13 iulie", a spus conf.univ.dr. Remus Grigorescu, președintele Comisiei Județeane de Bacalaureat Vâlcea, inspector școlar general adjunct la ISJ Vâlcea.
Iată ce spune metodologia examenului de Bacalaureat despre contestaţii:
Art.71 (1) Contestaţiile la probele scrise se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat.
(2) Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează.
(3) Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.
(4) După centralizarea cererilor prin care se contestă not