PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANŢA
Compartimentul de informare şi relaţii publice
2396/VIII/3/2012
COMUNICAT DE PRESĂ
09.07.2012
La data de 08.07.2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul S.G, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. e şi i din C.p cu 37 lit. a C.p
În fapt, în sarcina inculpatului S.G s-a reţinut că, la data de 07.07.2012, în jurul orelor 17.00, prin forţarea sistemului de închidere, ar fi pătruns în autoturismul marca Dacia 1310, parcat pe Bd. Al. Lăpuşneanu din mun. Constanţa, autoturism aflat în posesia părţii vătămate M.C, iar, ulterior, prin folosirea unei chei similare celei de contact, găsită în interior, ar fi sustras autovehiculul, fiind surprins de organele de poliţie.
Judecătoria Constanţa a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 29 zile.
Purtătorul de cuvânt din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANŢA
Compartimentul de informare şi relaţii publice
2396/VIII/3/2012
COMUNICAT DE PRESĂ
09.07.2012
La data de 08.07.2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul S.G, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. e şi i din C.p cu 37 lit. a C.p
În fapt, în sarcina inculpatului S.G s-a reţinut că, la data de 07.07.2012, în jurul orelor 17.00, prin forţarea sistemului de închidere, ar fi pătruns în autoturismul marca Dacia 1310, parcat pe Bd. Al. Lăpuşneanu din mun. Constanţa, a