La Deva s-a încheiat turneul final al minifotbalului românesc, competiţie care reuneşte, în fiecare vară, cele mai valoroase echipe campioane locale la minifotbal. După trei zile de competiţie acerbă, la care au participat peste 300 de jucători din întreaga ţară, trofeul a fost ridicat de formaţia Aldoor Magic Driver Iaşi, care a învins în finală echipa Mav Glissando Timişoara, scor 4-2. La Deva s-a încheiat turneul final al minifotbalului românesc, competiţie care reuneşte, în fiecare vară, cele mai valoroase echipe campioane locale la minifotbal. După trei zile de competiţie acerbă, la care au participat peste 300 de jucători din întreaga ţară, trofeul a fost ridicat de formaţia Aldoor Magic Driver Iaşi, care a învins în finală echipa Mav Glissando Timişoara, scor 4-2.
Magic Iaşi a câştigat din nou campionatul naţional de minifotbal, după ce a învins cu scorul de 4-2 (2-2 după timpul regulamentar de joc) formaţia timişoreană. Meciul a fost echilibrat, ocaziile succedându-se de la o poartă la alta, soarta partidei fiind decisă de loviturile de la 7 metri, unde portarul ieşean, Cornel Matcabojă, a apărat două lovituri. După prima repriză, timişorenii erau conduşi cu 2-0, însă au revenit către finalul partidei, egalând şi dominând destul de autoritar până la fluierul final al jocului. Specialistă în departajările de la 7 metri, formaţia ieşeană a câştigat astfel al patrulea titlu naţional.
"Acesta este cel de-al şaselea campionat naţional, care desemnează cea mai bună echipă de minifotbal din România", a remarcat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România. "În fiecare vară, cei mai buni jucători din campionatele locale organizate sub egida Federaţiei, dintr-un total de peste 30.000 de sportivi amatori, se întâlnesc la acest turneu naţional al campioanelor. De data aceasta, miza a fost cu atât mai mare cu cât în premieră pentru a