Localitatea Ciumbrud din judeţul Alba nu este cunoscută doar pentru vinurile celebre existente aici, ci şi prin Ziua Rozelor, un adevărat campionat naţional al trandafirilor, care a fost organizat, sâmbătă, pentru a 11-a oară.
Producătorii de pe câmpul de trandafiri din Ciumbrud, alături de cei din tot judeţul Alba, şi-au prezentat comorile în faţa autorităţilor locale şi judeţene, dar şi în prezenţa ambasadorului Ungariei în România, Oszkar Fuzes. De altfel, zona în care a avut loc "olimpiada trandafirilor" a fost presărată în totalitate cu petale de trandafiri, iar organizatorii i-au distrat pe cei prezenţi şi cu numeroase activităţi, printre care cântece de fanfară, dansuri sportive şi culturale, picturi pe apă şi chiar o paradă a florilor. Inevitabil, au fost organizate şi concursuri între celebrele plante, iar familiile Molnar şi Csiki au câştigat secţiunile "Cea mai frumos împodobită bicicletă", respectiv "La umbra unei pălării înflorate".
Cea mai aşteptată probă a fost desemnarea celui mai frumos trandafir al anului, acolo unde soiul Grand Gala nu a avut rival. Ziua s-a terminat cu Balul Rozelor, dar şi cu un spectacol de operă asigurat de către teatrele de operetă din Bucureşti şi Budapesta.
Localitatea Ciumbrud din judeţul Alba nu este cunoscută doar pentru vinurile celebre existente aici, ci şi prin Ziua Rozelor, un adevărat campionat naţional al trandafirilor, care a fost organizat, sâmbătă, pentru a 11-a oară.
Producătorii de pe câmpul de trandafiri din Ciumbrud, alături de cei din tot judeţul Alba, şi-au prezentat comorile în faţa autorităţilor locale şi judeţene, dar şi în prezenţa ambasadorului Ungariei în România, Oszkar Fuzes. De altfel, zona în care a avut loc "olimpiada trandafirilor" a fost presărată în totalitate cu petale de trandafiri, iar organizatorii i-au distrat pe cei prezenţi şi cu numeroase activităţi, prin