Noi reacţii externe în scandalul provocat de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Cancelarul german, Angela Merkel, ”consideră inacceptabil dacă într-o ţară a Uniunii Europene se încalcă principiile de bază ale statului de drept. Uniunea Europeană are la bază valori comune: toate guvernele sunt obligate să le respecte; acest lucru este valabil şi pentru Guvernul român”, anunţă biroul de presă al Guvernului german.
“Cancelarul federal, Angela Merkel, a purtat luni o convorbire telefonică cuprinzătoare cu preşedintele român, Traian Băsescu. În centrul convorbirii s-a situat actuala evoluţie a politicii interne din România. Expunerile preşedintelui Traian Băsescu confirmă preocupările Guvernului federal. Cancelarul federal consideră inacceptabil dacă într-o ţară a Uniunii Europene se încalcă principiile de bază ale statului de drept. Uniunea Europeană are la bază valori comune: toate guvernele sunt obligate să le respecte; acest lucru este valabil şi pentru Guvernul român”, anunţă biroul de presă al Guvernului german.
Conflictul de la Bucureşti, în cadrul căruia preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat vineri seara de către Parlament ar putea afecta "valori fundamentale europene", a declarat sâmbătă ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung.
În replică, premierul Victor Ponta spune că "nu Angela Merkel va vota la referendumul din 29 iulie şi că ce decide votul majorităţii românilor nu poate fi schimbat nici de Băsescu, nici de Merkel". Victor Ponta susţine că reacţia lui Merkel a fost influenţată "în mod sigur de minciunile şi calomniile proferate" de cei din Opoziţie.
Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, vineri seară, de Parlament.
Noi reacţii externe în scandalul provocat de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Cancelarul german, Angela Merkel, ”consider