Din această vară, importatorul Fiat în România are în ofertă o nouă versiune a modelului Panda, liderul absolut al clasei A pe piața europeană. Prețurile noului model încep de la 11.550 de euro și urcă până la 15.700 de euro.
Spre deosebire de versiunea anterioară, noul Panda este cu peste 11 cm mai lung și cu 5,3 cm mai lat. Grație creșterii dimensiunilor esterioare, dar și a unor soluții ingenioase aplicate în habitaclu, ocupanții locurilor din față au la dispoziție 30 mm în plus între șezutul scaunului și plafon, în timp ce pasagerii din spate se pot bucura de o majorare a spațiului de la nivelul umerilor cu 33 mm și de un spațiu pentru picioare extins cu 15 mm. La prima vedere aceste cifre insignifiante însă, în cazul unei citadine, orice milimetru câștigat contează.
Noul Panda nu este însă doar mai mare și mai încăpător. Conform oficialilor Fiat vehiculul este foarte ușor de condus, iar comenzile sunt intuitive. „Am gândit mașina din interior către exterior. Ca și jocurile pe calculator, Panda a evoluat de la low-definition la high-definition. Această mașină nu îți cere, precum alte vehicule concurente, să îi înveți limba. Pentru că ea o cunoaște deja pe a ta”, a ținut să menționeze Roberto Giolito, șeful departamentului de design al Fiat în momentul lansării internaționale a vehiculului.
În România, noul Panda a sosit cu trei tipuri de motoare, două alimentate cu benzină și un diesel. Dacă despre propulsorul de 1.2 litri - 69 CP nu sunt foarte multe de spus, celelalte două au performanțe care merită luate în calcul. Astfel, motorul diesel de 1.3 litri care dezvoltă 75 CP emite doar 104 gCO2/km și consumă, conform datelor oficiale, nu mai mult de 3,9 l/100km în regim mixt. Vedeta gamei, 0.9 TwinAir – 85 CP este chiar mai „îngăduitor” cu mediul afișând emisii de CO2 de numai 99 g/km. Consumul mediu de benzină fiind de 4,2 l/100km. Desigur,