Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate Bacalaureat 2012 Cluj. Vezi câţi bani vor primi elevii care au obţinut nota 10 la bac din partea Consiliului Judeţean Cluj

Publicat in Adevarul, luni 9 iulie 2012 ·

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, s-a întâlnit luni dimineaţă cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, pentru a iniţia unui proiect de hotărâre pentru a premia 14 elevi care au obţinut rezultate deosebite la sesiunea de bacalaureat şi la examenul de evaluare naţională.

Preşedintele CJ, Horea Uioreanu, va propune plenului Consiliului Judeţean Cluj să aloce în şedinţa de joi, 12 iulie, banii necesari pentru premierea celor şase elevi clujeni care au obţinut nota maximă la examenul de bacalaureat din această vară. De asemenea, vor fi premiaţi şi cei opt absolvenţi ai clasei a opta care au media 10 la admitere în liceu. Fiecare dintre cei 14 elevi va primi câte 1.000 de lei.

“Chiar dacă nu este vorba despre sume foarte mari de bani, cred că excelenţa trebuie răsplătită. Aceşti copii au demonstrat că şcoala românească are potenţial, că se pot obţine rezultate bune. O dată cu elevii vom premia şi şcolile, respectiv conducerile instituţiilor de învăţământ din care provin. Deocamdată directorii vor primi doar diplome, o recunoaştere simbolică a muncii lor, dar sper ca pe viitor să pot să accord acestor şcoli şi fonduri pentru dotare şi modernizare”, a precizat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

La sesiunea de bacalaureat din acest an şase fete au obţinut nota 10. Cele şase sunt:

Oana Dorina Munteanu - Colegiul „Andrei Mureşanu" din Dej

Ana Maria Mihăilă - Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu" din Cluj

Magdalena Todean - Liceul „Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca

Daniela Muncaci - Liceul „Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca

Alexandra Marian de la Liceul „Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca

Roxana Sârbu - Liceul „Pavel Dan" din Câmpia Turzii

Elevi cu media de admitere în liceu 10:

Căprariu Anca Lorena, Liceul Teoretic Petru Maior, Gherla

Cuibus Mi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°