Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Replica lui Traian Băsescu pentru USL. Vezi cum a răspuns preşedintele acuzaţiilor

Publicat in Antena 3, luni 9 iulie 2012 ·

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, a declarat printr-un comunicat de presă, răspunzând unor lideri USL potrivit cărora preşedintele i-a solicitat o convorbire cancelarului german Angela Merkel, că Traian Băsescu nu a solicitat nicio convorbire niciunui şef de stat sau de guvern, scrie Mediafax.

"Referitor la declaraţiile unor lideri ai USL făcute luni, 9 iulie a.c., care au afirmat că preşedintele României, domnul Traian Băsescu, i-a solicitat o convorbire cancelarului Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel, Administraţia Prezidenţială face următoarea precizare: - preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a solicitat nicio convorbire pe subiectul situaţiei actuale din România niciunui şef de stat sau de guvern", se arată în comunicat.

Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, luni, în debutul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că preşedintele Traian Băsescu a fost cel care l-a sunat pe cancelarul german, Angela Merkel, şi s-a "milogit de ea".

Angela Merkel a subliniat că va sprijini Uniunea Europeană, dacă va fi cazul, să "tragă concluziile necesare" privind România, potrivit declaraţiei, de luni, a lui Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului german.

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, a declarat printr-un comunicat de presă, răspunzând unor lideri USL potrivit cărora preşedintele i-a solicitat o convorbire cancelarului german Angela Merkel, că Traian Băsescu nu a solicitat nicio convorbire niciunui şef de stat sau de guvern, scrie Mediafax.

"Referitor la declaraţiile unor lideri ai USL făcute luni, 9 iulie a.c., care au afirmat că preşedintele României, domnul Traian Băsescu, i-a solicitat o convorbire cancelarului Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel, Administraţia Prezidenţială face următoar

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum o ora
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 33 minute
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 33 minute
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 16 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Marcel Ciolacu sau succesul cu picioare de lut!

Ziua News acum 56 minute
Doar 48% dintre cetățenii cu drept de vot au creditat struțo-cămila. Acesta este votul politic. Ce se va adăuga la redistribuire nu legitimează această alianță. Voi face în cele ce urmează o comparație cu rezultatul alegerilor anterioare. Din 2019.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 54 minute
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Radu Mihaiu susţine că sacii cu voturi dintr-o secţie din Sectorul 2 sunt tăiaţi

Mediafax acum 3 ore
Este în continuare scandal la sectoarele 1 şi 2 la patru zile după alegeri. Radu Mihaiu, primar în funcţie la Sectorul 2 al Bucureştiului, din partea USR, susţine că sacii cu voturi de la secţia 352 au fost tăiaţi şi lipsesc voturi.

Grecia și Cipru, pârjolite de incendii. Autoritățile elene au închis școlile din cauza caniculei

Ziare.com acum 2 ore
Grecia a închis școlile din cauza caniculei și a trecut prin primul incendiu de vegetație al verii, cu temperaturi ce vor atinge joi 42 de grade Celsius în insula Creta. Pompierii greci au fost mobilizați și pentru a ajuta colegii din Cipru în lupta

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°