Notorietatea şi statutul de vedetă nu prea i-au ajutat nici pe cei mai faimoşi absolvenţi de liceu care anul acesta au susţinut examenul de Bacalaureat.
Pentru unii a fost uşor, pentru alţii însă hopul a fost prea mare pentru a fi trecut, aşa că vedetele în cauză îşi vor putea încerca norocul şi la sesiunea din toamnă.
Tenorul Costel Busuioc, care a devenit celebru după ce în 2008 a câştigat concursul muzical „Hijos de Babel" (Fiii lui Babel), din Spania, a susţinut examenul de Bacalaureat la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria" din Constanţa. Din păcate însă, acesta nu a reuşit să treacă examenul. Cea mai mică notă a avut-o la proba de limba şi literarura română, 1.20. La istorie, Costel Busuioc a obţinut 4,20, iar la geografie, 5,10. Pe de altă parte, Dana Săvuică poate fi mândră de fiica ei, căci Julie a obţinut 9,25 media finală la Bacalaureat. Acum, mica artistă se poate concentra pe muzică, dar şi pe examenul de admitere la facultate.
Plus şi minus pentru pseudo vedete
Mădălina Pamfile, care a ajuns cunoscută sub numele de „eleva lui Mazăre", a avut şi ea de trecut hopul Bac-ului în acestă vară. Aceasta a promovat însă fără probleme, obţinând o medie generală de 7,66. La limba şi literatura română şi la istorie, asistenta de la „Un show Păcătos" a obţinut 7,10, iar la proba de geografie, 8,80.
Mădălina nu a fost deloc stresată din cauza examenului, ea fiind plecată în vacanţă la mare atunci când s-au afişat rezultatele. Un alt norocos a fost şi fiul primarului constănţean Radu Mazăre.El a terminat Bac-ul cu 9,36. Cea mai mică notă a avut-o la română, 9,20, iar la matematică şi biologie a obţinut 9,40 şi 9,50. Controversata Laura Andreşan a obţinut nota 8,75 la istorie, 8,60 la geografie şi un 5,80 la română. Ea a promovat proba maturităţii cumedia 7,71.
Ceva mai puţin norocoasă a fost fata Clejanilor. Margherita (Mar