Deşi numărul excepţional de probe la tir cu arcul l-au ajutat cu siguranţă să atingă acest total al medaliilor câştigate, avantajul a fost contracarat de absenţa belgianului de la Jocurile Olimpice din 1904 şi 1908, precum şi de faptul că Olimpiada din 1912 nu s-a disputat, iar cea din 1916 a fost anulată din cauza războiului.

În 1900, Van Innis a concurat la patru probe şi a câştigat două premii întâi şi un premiu doi, iar în prezent este considerat de către Comitetul Internaţional Olimpic drept câştigător a două medalii de aur şi una de argint. Victoriile lui au venit în probele pe distanţe scurte, de 33 de metri, atât la Au Chapelet, cât şi la Au Cordon Doré.

La 50 de metri Au Cordon Doré, Van Innis a terminat pe locul doi, fiind surclasat de Henri Herouin. Cea mai slabă evoluţie a lui Van Innis a venit la 50 de metri Au Chapelet, unde a terminat pe locul patru. El a mai pierdut finala în faţa lui Herouin şi în proba "Campionatul Mondial", dar această probă nu mai este considerată olimpică de CIO.

În 1920, la Antwerp, datorită interesului belgienilor pentru tirul cu arcul, sportul a revenit în programul olimpic, deşi doar trei ţări au participat: Belgia, Franţa şi Olanda. Ţara gazdă a dominat competiţia, Hubert van Innis, în vârstă de 54 de ani atunci, ducându-şi totalul medaliilor câştigate la şase de aur şi trei de argint. Victoriile lui Van Innis din 1920 au venit în probele "ţintă mobilă - 28 metri", "ţintă mobilă - 33 metri", "ţintă mobilă - 33 metri echipe" şi "ţintă mobilă - 50 metri echipe", iar medaliile de argint la "ţintă mobilă - 50 metri" şi "ţintă mobilă - 28 metri echipe".

După succesele din 1920, Van Innis nu a mai putut să îşi apere titlurile obţinute, tirul cu arcul fiind scos din programul olimpic pe parcursul vieţii sale. În 1933, la vârsta de 67 de ani, a câştigat o medalie de aur pe echipe la Campi