Miniştrii de Finanțe ai zonei euro (Eurogrup) vor încerca să încheie luni un acord politic privind memorandumul care ar trebui să deblocheze ajutorul financiar pentru sectorul bancar spaniol. Dacă se ajunge la un compromis, documentul va fi semnat până la sfârşitul lunii iulie, iar ajutorul va deveni efectiv în toamnă.
Corespondentul RFI la Madrid, Mugur Chiujdea
Conținutul provizoriu al acestui document, numit Memorandum de Înțelegere, a fost negociat în ultimele două săptămâni la Madrid, de către autoritățile spaniole, împreună cu o delegație a Comisiei Europene, în permanență asistată de experți de la Autoritatea Bancară Europeană, Banca Centrală Europeană si Fondul Monetar Internațional.
Negocierile au loc într-un context nefavorabil Spaniei, datoria suverană suportă din nou presiunea investitorilor, pe piețele secundare de capital, rentabilitatea bonului de tezaur cu scadență la zece ani a trecut din nou peste 7%, iar Olanda si Finlanda si-au declarat fățiș dezacordul față de cumpărarea de bonuri de tezaur spaniole si italiene, ceea ce l-a determinat în cele din urmă pe ministrul spaniel de Externe, Garcia Margallo, să le ceară celor două state să-și respecte cuvântul dat, deoarece "acordurile trebuie să fie îndeplinite", cu referire directă la deciziile luate la summit-ul european din 28 şi 29 iunie de la Bruxelles.
Din detaliile care au fost filtrate către presă, acordul va pune accentul pe condițiile care se vor impune băncilor în particular, dar nu va fi lipsit de condiții generale pentru sistemul bancar în ansamblu. Entitățile financiare, beneficiare ale asistenței, va trebui să accepte planurile de restructurare ale CE, să-si vândă activele și să-și închidă o parte dintre filiale. Comisia Europeană este partizana înființării unei bănci care să reunească toate activele toxice, adică terenuri si clădiri care încă sunt contabil