Lăudată sau criticată de actorii politici, în funcţie de partea care era avantajată de deciziile luate, Curtea Constituţională joacă şi în zilele următoare un rol crucial. Verdictele pe care le vor da magistraţii, atât pe tema revocării lui Vasile Blaga, cât şi pe cea a suspendării lui Traian Băsescu, pot înclina balanţa.
Judecătorii CCR trebuie să ia astăzi la cunoştinţă suspendarea lui Traian Băsescu de către actuala majoritate parlamentară şi să-l înscăuneze pe Crin Antonescu în atât de dorita funcţie de preşedinte al ţării. Preşedinte interimar, ce-i drept, deocamdată, până când vor fi organizate alegeri prezidenţiale (prin octombrie, cel mai probabil). Dar rolul Curţii nu se termină aici în scandalul suspendării, deoarece instituţia trebuie să răspundă la două sesizări extrem de importante.
Verdict ca în 2007?
Prima sesizare este cea depusă de Traian Băsescu vineri seară, după ce majoritatea USL, UDMR şi UNPR a decis să-l suspende din funcţie. Reamintim că preşedintele suspendat a invocat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi şeful statului, deoarece aspectele imputate în cererea de suspendare nu au făcut referire la „fapte grave", aşa cum prevede Legea fundamentală, ci doar la declaraţii şi la lipsa de popularitate de care ar suferi Traian Băsescu. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în aprilie 2007, la prima suspendare a acestuia, par să fie şanse maxime ca decizia CCR să fie de neadmitere a contestaţiei prezidenţiale. Adică, magistraţii vor considera că au fost îndeplinite toate condiţiile procedurale şi că nu există nici un motiv ca şeful Senatului, Crin Antonescu, să nu fie desemnat preşedinte interimar. Totuşi, în eventualitatea puţin probabilă ca magistraţii să decidă în favoarea lui Traian Băsescu, este foarte greu de spus ce ar urma. Evident, USL şi liderii politici care au iniţiat suspendarea şi au