Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Nimeni din Europa şi din lume nu poate să conteste dreptul poporului român de a se pronunţa asupra preşedintelui României

Publicat in Antena 3, luni 9 iulie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nimeni din Europa şi din lume nu poate să conteste dreptul poporului român de a se pronunţa asupra preşedintelui României, subliniind faptul că îşi doreşte ca standardele care se aplică în toată Europa să se aplice şi României.

Întrebat despre declaraţiile cancelarului german Angela Merkel care "a constatat că statul de drept a fost încălcat în mod inacceptabil în România în timpul luptei pentru putere dintre liderii ţării", Victor Ponta a afirmat că, în opinia sa, din punct de vedere politic, popularii germani care îl sprijină pe Băsescu nu cunosc toate abuzurile şi încălcările pe care le-a comis acesta.

"Cred în continuare că, din punct de vedere politic, popularii germani îl sprijină pe Băsescu fără să ştie toate abuzurile şi toate încălcîrile pe care le-a comis Traian Băsescu. Nimeni nu poate, după 29 (data referendumului - n.r.), să conteste dreptul poporului român de a se pronunţa asupra preşedintelui României. Eu nu cred că cineva în Europa vreodată poate să conteste un vot democratic exprimat de către popor. Dacă poporul vrea să îl ţină în funcţie îl va ţine. Dacă nu, cred că nimeni din Europa şi din lume nu poate conteste acest drept" a declarat Victor Ponta.

"Exact standardele care se aplică în toată Europa vreau să se aplice şi României. Nu pentru noi sunt reguli speciale: la noi trebuie să stea Băsescu şef. Că dacă nu stă Băsescu şef nu se mai respectă. S-au schimbat şi preşedintele Franţei, s-a schimbat şi primul-ministru al Spaniei, s-a schimbat şi primul-ministru al Italiei. Asta înseamnă democraţie. Sau în România nu ai voie să faci democraţie? În România trebuie să-l ţii pe domnul Băsescu că vorbeşte la telefon. Foarte bine. O să vorbim şi noi la telefon", a spus Ponta." a adăugat Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nimeni din Europa ş

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 3 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Votați pentru Stațiunea turistică Tășnad ca „Destinația Anului 2025”

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 4 martie 2025

Înghețarea ajutorului american pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru logistic din Polonia, confirmă premierul Tusk. „Prindeți-vă centurile, intrăm într-o zonă de turbulențe”

HotNews acum o ora
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru din Polonia de sprijin logistic pentru Kiev, a indicat marți premierul polonez Donald Tusk. „Informațiile care vin de la frontieră, de la centrul nos

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

4°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°