Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoală de vară pentru jurnalism

Publicat in Vocea Brailei, luni 9 iulie 2012 ·

* se pot înscrie elevii de liceu, în perioada 9 iulie - 3 august * sunt disponibile 20 de locuri pentru cursul ce va avea loc în luna august

Liceenii brăileni au posibilitatea în această vară să participe, gratuit, la Şcoala de vară pentru jurnalism "De la idee, la articol", ce va avea loc în perioada 6 -31 august. Se pot înscrie, până pe 3 august, online, elevi de liceu interesaţi de domeniul comunicării şi al mass-media. Cursurile vor avea loc în luna august, întâlnirile urmând să aibă loc de trei ori pe săptămână. Acestea vor fi susţinute de specialiştii Universităţii "Danubius", Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale. Articolele pe care tinerii le vor realiza în cadrul acestor cursuri vor fi publicate în ziarul online al facultăţii, Infocom@gal. Cele mai bune materiale de presă vor fi publicate şi în cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei".

Sunt disponibile 20 de locuri. Liceenii interesaţi pot trimite online cereri de înscriere, însoţite de o fotografie, în care vor preciza vârsta, liceul unde sunt elevi şi profilul pe care îl studiază. De asemenea, vor mai ataşa cererii de înscriere un scurt eseu, de maxim o pagină, Times new roman 12 la 1,5 rânduri. Acolo vor explica de ce doresc să participe la acest curs. În cazul în care vor fi mai multe cereri decât locuri, selecţia cursanţilor se va realiza pe baza eseurilor. Cererile, însoţite de fotografii şi eseuri, se vor trimite pe adresa de e-mail: teodorascu.fanel@univ-danubius.ro. La subiect se va preciza neapărat "Şcoala de vară jurnalism - Brăila". Cererile se pot trimite în perioada 9 iulie - 3 august.

Şcoala de vară este organizată de Universitatea "Danubius" din Galaţi, în colaborare cu ziarul "Obiectiv-Vocea Brăilei".

* se pot înscrie elevii de liceu, în perioada 9 iulie - 3 august * sunt disponibile 20 de locuri pentru cursul ce va avea loc în luna

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum 59 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 23 mai 2024?

Ziua Constanta acum 24 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor. Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe s

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 3 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Horoscop pentru joi, 23 mai 2024. Relațiile parteneriale îți atrag atenția

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec Este posibil sa dialoghezi cu cineva aflat in strainatate sau sa planifici o calatorie indepartata. De asemenea este o zi buna pentru a te gandi la imbunatatirea competentelor tale necesare la locul de munca. Informeaza-te vizavi de variante

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

17°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°