Astăzi, Curtea de Apel Bucureşti a admis in parte excepţia de nelegalitate a regulamentelor fotbalistice, invocată de FC Universitatea Craiova în dosarul 4186/2/2012.
Astfel, articolul 36.17 din regulamentul privind statutul şi transferul jucătorului de fotbal al FRF, care obligă cluburile să se adreseze TAS, a fost declarat nelegal şi neconstituţional, instanţa anulându-l. Sentinţa este definitivă, putând fi atacată cu recurs la ICCJ.
Practic, această decizie înseamnă că orice club nemulţumit de deciziile Comisiilor FRF şi LPF se poate adresa de acum tribunalelor din România, nemafiind obligatoriu TAS-ul. Este ceea ce i se reproşează lui Adrian Mititelu, faptul că nu s-a adresat Tribunalului de la Lausanne ci a mers la instanţele din România.