★★ Mihai Pascaru, Atitudinea primului om faţă de coaste, Cluj-Napoca, Editura Eikon.
Volumul conţine două piese de teatru. Prima – cu un titlu neinspirat, care s-a dat şi întregului volum – este în intenţia autorului o parabolă biblică postmodernă, de genul celor ale lui Michel Tournier. Cea a lui Mihai Pascaru este însă plicticoasă. Şarpele vorbeşte în limba de lemn a prelegerilor universitare: "Dacă dragostea înseamnă reproducerea Universului (...) înseamnă că dragostea e deasupra îndatoririlor noastre" etc.
A doua piesă, "Când nu vorbeşte dragostea", este scrisă tot într-o limbă de lemn, aceea a discuţiilor tovărăşeşti de pe şantierele comuniste: "De ce nu ai venit, tovarăşe Voicilă? Ţi-am dat o oră liber şi te-am aşteptat încă una după ce am evacuat pe malul celălalt maşinile Coloanei 3." La urma urmelor, chiar, de ce nu o fi venit tovarăşul Voicilă?!
★ Marius Munteanu, Iubire în zbor, Bucureşti, Ed.
Se spune că îndrăgostiţii nu au nevoie de cuvinte. Ar fi bine să fie aşa. În realitate, mulţi dintre ei, sub presiunea iubirii, tocmai de cuvinte sunt avizi, scriind poeme lungi, caraghios-patetice, pe care uneori le mai şi publică sub formă de cărţi. Este cazul lui Marius Munteanu.
Încă de la prima pagină a cărţii sale te întâmpină declaraţii de dragoste versificate, cu rimă şi ritm, care cu cât sunt mai avântate, cu atât devin mai hilare: "Când răsună, auroral, al tău cuvânt,/ Inima mea cade la pământ/ Şi nimeni nu poate să o suscite,/ Decât buzele tale de mine iubite.// Să nu fii o candoare care se dă tuturor,/ Să fii polul vieţii mele în nesfârşitul zbor/ Şi să umpli cutia mea toracică/ Cu iubirea ta magică."
Chestia cu "inima mea cade la pământ" e mai comică decât tiradele lui Rică Venturiano. Dar şi mai comică este invitaţia adresa de poet iubitei: "să umpli cutia mea toracică".
P.S. Cărţile îmi pot fi trimise
