Cu toate păcatele ei incontestabile, fosta putere n-a pus statul de drept în pericol.

Ce vedem? Vedem o nouă putere care nu se dă în lături de la nimic. Ea pare să spună: avem guvernul, avem majoritatea parlamentară de partea noastră, avem susţinere populară, prin ur­mare legea suntem noi. (După 1990 am făcut gre­şeala de a nu observa că ti­nerii nu sunt o speranţă în sine, pentru că mediile se reproduc, mai târziu n-am observat că ele se reproduc în mai rău.) O vedem sus­ţinută, într-adevăr, de o popu­laţie grav nemul­ţu­mi­tă, ca în toate ţările unde s-a aplicat po­litica de austeritate. Faţă de supărarea ei, democraţie, stat de drept sunt numai vor­be. Bună parte din această populaţie su­părată îşi doreşte să ne fie din nou ca pe vremea lui Ceauşescu. Purtătorul ei de cu­vânt, un taximetrist: „E drept, nu aveai vo­ie să vorbeşti. Da’ ce treabă aveai să vorbeşti!?“. Oricum, această majoritate există şi mi s-a părut naiv ca la mitingul opoziţiei să se strige: „Noi suntem mai mulţi!“, după cum şi că noul guvern a dus de râpă economia (în două luni!). Vedem apoi o opoziţie parlamentară redusă la foar­te puţin de propriile ei greşeli şi de vo­iajorii de la o putere la alta. Printre aceş­tia, orice ar spune domnul Kelemen Hu­nor, deputaţii din UDMR. Când nu votezi împotriva unei măsuri despre care ai afir­mat că nu este justificată, înseamnă că te-ai înţeles cu cei care, până ieri, te-au tratat cu sfântă ostilitate. (Sunt dornic să aflu ce va obţine domnul Kelemen pentru populaţia maghiară de la noul parlament; ce va obţine pentru unii udemerişti ştiu foar­te bine şi cunosc principiul acestei bas­culări: pentru că frica a intrat în turmă, paza bună fereşte de primejdia rea; este valabil pentru mulţi politicieni, indiferent de partid.) Mai întrevedem o opoziţie ne­parlamentară care încearcă să se încro­pească, fără să ne dăm seama ce sorţi de izbândă are, şi